Poveste
august 31, 2008
S-au strecurat prin firul vaii
si, acolo, la capatul ei,
s-au oprit.
Drumul era neted,pustiu.
Numai ei cunosteau pericolul.
Primejdia ii pandea
la fiecare ochi de fereastra…
Si, totusi,
trebuiau sa mearga mai departe:
de intors nici nu putea fi vorba.
Moartea i-ar fi cules
rand pe rand, pana la ultimul.
Si atunci a crezut el, cel mai mic,
ca trebuie sa arate tuturor
ca ii iubeste
si ca nu ii este frica de moarte.
Si-a potrivit chipiul
de parca si-ar fi incheiat astfel
toate socotelile,
a zambit tandru,privindu-i in fuga,
si a pasit pe drumul pustiu.
Daca si acum primejdia ii asteapta
cu gurile ei de foc,
el va cadea primul,
dar ceilalti vor avea timp…
Timp sa moara aparandu-se
Din locul in care se afla
apuca doar sa vada
ceea ce sperase,crezuse ca nu va vedea…
Auzi suierul gloantelor
dar nu mai avu vreme
sa se intoarca pe calcaie.
Se prabusi in praful drumului
si-si inghiti blestemul nerostit…
Acum, in locul acela
n-a mai ramas nici o urma.
de aceea am scris:
sa nu se uite!
3 iulie 1969
